Măicuța milostivirii

Despre Cuvioasa Parascheva eu nu știam nimic. Întrucât suntem greci și trăim în Grecia, aflasem numai despre Sfânta Muceniță Paraschevi. Susțineam pentru a doua oară examenul de bacalaureat și de la învățat obosisem foarte mult. Ajunsesem să-mi zic că nu merită să trăiești, nu există Dumnezeu, și mă gândeam să-mi pun capăt zilelor.

Astfel de gânduri îmi treceau prin minte, oricum nu pozitive.

Într-o seară, am renunțat cu totul la ideea de Dumnezeu, de existență a lui Dumnezeu și, plângând, ziceam: „Nu cred în Dumnezeu, nu cred că El există”. Așa plângând, am adormit total dezamăgită și cu gândul ca a doua zi să fac ceea ce voiam eu: fie să le las pe toate baltă, fie să-mi pun capăt zilelor. Noaptea însă am văzut ceva în vis, care mi-a rămas în minte. Când, a doua zi, m-am trezit, am alergat la mama mea, râzând. Îmi amintesc de faptul că râsul meu era ceva cu totul deosebit, ca și expresia feței mele. Dacă înainte de culcare eram sălbatică, distrusă de învățatul pentru bacalaureat, a doua zi eram cu totul liniștită și bucuroasă. Deci am trezit-o pe mama mea foarte devreme și îi zic: Mamă, există o Cuvioasă Parascheva? Îmi zice: Nu, numai Mucenița Paraschevi, nu am auzit nimic despre Cuvioasa Parascheva. Am început să căutăm icoane, sinaxare pentru a vedea dacă există.

I-am povestit visul meu: mă aflam într-o cameră mică, o chilie de maică, în care existau un pat de lemn călugăresc, fără saltea, și o icoană. Intru înăuntru. Locul era întunecat. Intru deci și văd icoana cu un chip de sfântă. M-am închinat la ea și am mers să o sărut. Toate acestea în vis. Când am sărutat icoana, chipul a zâmbit. În acea clipă a ieșit din icoană o tânără. Era îmbrăcată în negru, cu o năframă pe cap. Nu știu, de fapt, dacă era o năframă sau părul ei, care semăna cu năframa. Era nemaipomenit de frumoasă, foarte tânără, de o frumusețe inimaginabilă. Îmi spune: Stai aici, ca să vorbim. Ne-am așezat. Ziceai că mă cunoaște, că este o cunoscută de-a mea, nu știu, sora mea... Ne-am așezat pe acea scândură și a început să-mi vorbească. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. Îi zic: Eu, maică?! Eu am vrut să mă sinucid. Am început să le reneg pe toate. Eu să mă fac maică?! Nu, zic, nu vreau. Îmi zice: De ce? Du-te la o mănăstire. Îi zic: Merg la stareța noastră, în Panorama. Nu, îmi zice, să nu mergi acolo, du-te undeva mai departe. Zic: De ce? Această stareță și mănăstirea îmi sunt foarte dragi. Zice: Vreau să mergi undeva, mai departe și să rămâi timp de trei zile. Îmi amintesc că era așezată și mă încuraja. Eram alături una de alta, îmi dădea curaj și îmi vorbea încontinuu. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este această întrebare: Vrei să te faci maică? Zic: Ca tine? Da, îmi zice, ca mine. Zic: Nu, nu... Zice: Hai, du-te trei zile undeva, departe. Acestea mi le amintesc. Nu am reținut nimic altceva, dar îmi vorbea, îmi vorbea fără încetare. Îmi spunea multe. La sfârșit, a reintrat în icoană, după cum a și ieșit. S-a ridicat și a intrat în icoană. Am sărutat-o și asta a fost. Acesta a fost tot visul. De atunci, viața mea s-a schimbat, adică mi-a dat atâta forță, atâta credință...

M-am ridicat și l-am sunat pe duhovnicul meu și am cerut să-mi vorbească despre ea. Nu știa nimic despre ea. Am început să citim prin sinaxare, să o căutăm și, în cele din urmă, am aflat că există o biserică a ei în Kalikratia. Am mers acolo cu toții, cu Teodor, cu sora mea. Am găsit biserica. Când am ajuns acolo, parcă ne așteptau. Preotul de acolo, din Kalikratia, imediat ce ne-a văzut, a venit să ne ofere cărți. O primire de spuneai că mă cunosc. Nu mă știau. Așa, simplu, mi-au dat cărți: Veniți, să aflați despre Cuvioasa! Așa am auzit eu despre ea. Apoi, am aflat că este cunoscută și în Nea Epivata. Și acolo, la fel, cu părintele. Există o icoană în Sfântul Altar care seamănă foarte mult cu cea pe care am văzut-o eu. O iubesc foarte mult. Și acum merg acolo.

Ce este mai impresionant în toată istoria asta, dincolo de cele amintite, care au constituit o minune pentru mine, a fost faptul paradoxal că, atunci când am mers la Iași, am auzit despre o întâmplare, care de fapt era a mea. Era vorba despre o tânără de 24 de ani căreia în timpul examenului de bacalaureat Sfânta Parascheva i-a dictat totul. Aceasta era viața mea. Atunci când am susținut bacalaureatul am scris la un obiect și toți mi-au spus că nu am scris bine. Deci, m-am aruncat pe pat, am început să plâng și am zis: Nu mai continuu, nu mă mai interesează, gata... În cele din urmă, a doua zi, am mers cu cartea Sfintei Parascheva, care are și icoana ei, la piept și am așezat-o lângă mine. Datorită plânsului și stresului de la examen, mintea mi se încețoșase, dar am început să o privesc și ea îmi vorbea. Când am ieșit afară, am zis că nu am scris nimic, pentru că, într-adevăr, nu puteam gândi, iar mintea mea nu era destul de clară pentru a mă concentra, dar Sfânta, în interiorul meu, îmi dictase fiecare cuvânt, să zicem: „și”, „acesta” ... Așa s-au format paragrafele. Când s-au afișat rezultatele, am văzut că scrisesem foarte bine și așa am trecut. O am permanent drept ajutor, adică în memoria mea imaginea ei se păstrează foarte pregnant.

Apoi am făcut o promisiune: Sfânta mea, într-o zi voi veni să te văd! Spuneam: voi merge anul acesta, voi merge la anul, peste un timp, dar am văzut că nu se putea. Stabileam cu prietenii mei să mergem. Vom merge, vom merge... În cele din urmă, nu am mai rezistat. Trebuia să merg. Așa, am început să cer unei prietene, apoi unui cunoscut să mă însoțească. Nimeni nu putea. Am întrebat-o și pe prietena mea, Antonia, și aceasta mi-a zis da imediat. Exact în două zile s-au rezolvat toate. Nu aveam nici pașapoarte, nici vize, nimic. Nu cunoșteam pe nimeni. Aveam doar telefonul unui părinte de la Catedrala din Iași pe care îl primisem de la o cunoștință. Nici nu am înțeles cum în două zile am și ajuns. A fost de necrezut. Când am ajuns acolo, am avut parte și de o primire frumoasă. Și acest lucru a fost incredibil. Adică, să mergem astfel și să fim primite cu atâta dragoste, a fost tot de la Sfânta Parascheva. Fără să fim cunoscute, am primit atâta dragoste și ni s-au deschis toate drumurile. Dacă nu era Sfinția Sa, nu am fi putut să ne închinăm, întrucât așteptau la rând mii de oameni. Ar fi trebuit să așteptăm o săptămână pentru a ne închina. Nu am fi avut timpul necesar. Era nevoie de cineva să ne ajute. Așa am ajuns acolo și ne-am închinat la Cuvioasa. Când am atins-o, nu-mi venea a crede ochilor. Am simțit că este a mea. Dar cred că vorbesc cu mândrie. Nu este a mea, ci este fiica lui Hristos, iar eu m-am învrednicit să o ating. A fost o minune. Totul a fost o minune. Slavă lui Dumnezeu! Lui I-a fost milă de mine, care ajunsesem la o asemenea cădere, și a trimis-o pe fiica Sa pentru a mă întări.

Evanghelia Drugala, Tesalonic