Mitropolitul Partenie Clinceni (pe nume mirean Petru Stancu) s-a născut la 10 octombrie 1847, în satul Clinceni, judeţul Ilfov, şi era fiu de preot. Este hirotonit diacon în 1868. Rămânând văduv, s-a călugărit în anul 1877 (la 30 ani), fiind hirotonit apoi ieromonah în același an.
Mitropolitul Partenie Clinceni (pe nume mirean Petru Stancu) s-a născut la 10 octombrie 1847, în satul Clinceni, judeţul Ilfov, şi era fiu de preot. Este hirotonit diacon în 1868. Rămânând văduv, s-a călugărit în anul 1877 (la 30 ani), fiind hirotonit apoi ieromonah în același an. A fost superior al Capelei Române din Leipzig (1878- 1880), și al celei din Paris (1880-1886). A fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Bârlădeanul, pe 12 februarie 1886, și ales episcop al Dunării de Jos pe 10 decembrie 1886, păstorire în care a elaborat strategii misionare, ctitoriceşti şi administrative pentru re-românizarea Dobrogei, ce revenise la trupul țării.S-a alipit cu inima sa de acest teritoriu românesc multietnic şi poliglot, pe care îl cunoaşte personal şi îl păstoreşte cu multă jertfelnicie şi dragoste, ctitorind peste 100 de biserici, „cu obolul creştinilor şi cu sfaturile mele, unele ca să înlocuiască bisericile cele învelite cu paie şi trestie; altele ca să dezbrace haina cea veche şi să îmbrace pe cea nouă şi strălucitoare, iar altele, ca să se înalţe falnic în mijlocul satelor din nou înfiinţate în Dobrogea”. Pentru nevoile dobrogenilor sfințește preoți şi hirotesește predicatori ambulanți, căci secerișul era mult şi lucrătorii puțini. De numele lui se leagă una dintre bijuteriile arhitectonice din Europa, de la sfârșitului de secolului al XIX-lea: Palatul Episcopal de la Dunărea de Jos.
În data de 8 februarie 1902 este ales Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. La Iași ctitorește o nouă reședință episcopală: Palatul Mitropolitan. Mitropolitul Partenie, victimă a jocurilor politice din timpul său, se retrage din scaun la 31 decembrie 1908 şi moare nu după multă vreme.