Norul negru

Până la vârsta de 21 de ani, n-am cunoscut ce înseamnă Biserica. Abia la această vârstă, am învățat rapid „Tatăl nostru”, la îndemnul colegelor, fiindcă trebuia să-l rostesc la cununia religioasă. Tot o colegă m-a îndrumat la Sfânta Parascheva, unde am simțit schimbarea din viața mea și mi-am dat seama că m-am ridicat din căderile mele. Cinstesc cum se cuvine sărbătoarea Sfintei, merg, cât mai des în cursul anului, să mă rog, să mă simt liniștită în preajma Cuvioasei.

O furtună dezlănțuită, într-o zi de vară, îmi întări sentimentul că în Iași sunt moaștele unei mari sfinte. Plecasem de la serviciu, în timp ce un nor negru se apropia repede de oraș. Toți trecătorii alergau speriați. Am fost tot timpul cu ochii pe norul negru, care, în preajma Mitropoliei, s-a rupt în două lăsând acolo un cer senin.

Roadele rugăciunii le gust și atunci când fiul meu se află într-o situație financiară grea. Îl trimit la biserică împreună cu prietena lui, îndemnându-l: „Du-te, copile, te roagă cu sufletul, cu inima”. Într-o săptămână a plecat în Italia, găsindu-și un loc de muncă sigur.

Acum sunt fericită și mulțumesc Sfintei Parascheva, simt cum lacrimile curg fără voie când ies din Mitropolie și constat că am de toate.