„Pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI

MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,

cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi

drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu

din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor

de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

„Pentru noi S-a născut Prunc tânăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”1

Iubiți frați preoți,

Drept-slăvitori creștini,

Iată-ne ajunşi, cu mila lui Dumnezeu, la sărbătoarea cea mare și sfântă a Nașterii Domnului. Ne aflăm la capătul unui an care, deşi a trecut atât de repede, a cunoscut destule întâmplări nefericite, care ne-au marcat, mai mult sau mai puţin, pe fiecare dintre noi.

Au sosit și ultimele zile ale acestui an și, parcă, agitația s-a mai diminuat puțin. Este tocmai potrivit pentru o clipă de liniște, pentru un moment de colind, pentru un răgaz tihnit în sânul familiei. Cu ce va veni anul 2016, Dumnezeu singur știe. Omenește vorbind, semne bune nu prea sunt,  ba chiar dimpotrivă. Nu ne pierdem însă nădejdea: mare este Dumnezeul nostru! Nu ne părăsește, căci suntem făptura Lui. Ne este necesară conștiința apartenenței noastre la Biserica lui Hristos. Ne este de trebuință o oprire, pentru o clipă, din ritmul infernal al mișcării continue, al agitației permanente, al frământării din fiecare zi. „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”2, zice Domnul în Psaltire. Este glasul dumnezeiesc al Cerului adresat nouă, pământenilor cuprinși în iureșul ambițiilor de tot felul, al orgoliilor nenumărate și al unei dorințe nestăvilite de superioritate în raport cu ceilalți.

„Omul de azi – spunea un gânditor creștin român – trăiește totul în fugă, el nu prinde frumusețea, nici lumina adevărului. Cele mai alese rosturi și semne îi scapă; îi scapă nu pentru că el ar fi în păcat, ar fi sortit de la început să nu vadă, ci pentru că felul în care își trăiește viața aici îi închide porțile înțelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se îndepărtează de plaiurile bucuriei și ale înțelepciunii. Trufia și îndemnul numai către ordinea materială a lucrurilor îl fac să coboare cele mai de jos trepte ale condiției umane.”3

„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Unde să ne oprim? La Peștera din Betleem. Acolo „pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. „Acesta este Părinte și Domn al veacului ce va să fie (...) Acesta este Dumnezeu tare, Care ține cârmuirea făpturii”4, rostesc slujbele Bisericii.

„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Pentru ce să ne oprim? Să vedem pe „Cel Bătrân de zile făcut Prunc. Cel Care stă pe tron înalt și preaînălțat este așezat în iesle (...). Cel Care a rupt legăturile păcatului este înfășat în scutece. Vrea să prefacă necinstea în cinste, vrea să îmbrace cu slavă pe cel neslăvit (...). Pentru aceasta ia trupul meu, să-I fac în mine loc Cuvântului Lui. Îmi ia trupul meu ca să-mi dea Duhul Lui”5. 

„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Ce să vedem, oprindu-ne și poposind în Peștera din Betleem? Vedem păstorii cei simpli și curați, întruchipând oamenii obișnuiți de ieri și de azi, care viețuiesc liniștiți, mulțumindu-se cu puțin, nelacomi, neinvidioși, nedoritori să domine pe alții.

Vedem în Peșteră pe cei trei magi, simbolizând înțelepții, bogații și puternicii lumii de ieri și de azi care nu s-au lăsat robiți de propria înțelepciune, bogăție și putere. Nu au fost la Nașterea Domnului decât trei magi, din cei mulți ai acelor vremuri, semn că nu este ușor pentru cel înțelept, bogat și puternic să se apropie de Dumnezeu. Nu este ușor, dar nici imposibil. Istoria prezintă multe situații în care oameni cu multă carte au cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, Logos-ul întrupat, și au recunoscut în Acesta izvorul întregii înțelepciuni. Nu puțini au fost și cei cu multă stare materială care au înțeles că Dumnezeu este adevăratul proprietar al lucrurilor, ei fiind doar administratorii bogăției. De binefacerile acesteia s-au bucurat ei înșiși, dar au bucurat, cu generozitate, și pe alții. Printre cârmuitorii popoarelor, printre mai marii orașelor și satelor au fost și mai sunt și astăzi unii care exercită puterea în duh de slujire, înțelegând că „orice stăpânire este de la Dumnezeu”6. Existența lor arată că nu este imposibil să fii mare și puternic și, în același timp, om al lui Dumnezeu pus în slujba oamenilor.

Vedem în Peșteră pe bătrânul Iosif, ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria. În Sfântul și Dreptul Iosif contemplăm pe marii bărbați ai Bisericii și Neamului, pe tații noștri și soții mamelor noastre, pe eroii jertfiți pe câmpurile de luptă, pe „sfinții închisorilor”, pe cei ce ostenesc acum în țară și în afara ei pentru a obține pâinea familiei. Blândețea și fermitatea bătrânului Iosif, iubirea și spiritul de jertfă constituie chemare adresată bunicilor, taților, fraților și fiilor noștri de a nu se lăsa cuprinși de duhul desfrânării, al pornografiei, al lipsei de iubire și respect față de soția lor, de pruncii lor, de Biserica și neamul lor. „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”7 Este îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat bărbaților din toate timpurile, cuvânt de o urgență absolută pentru vremurile în care trăim.

Vedem în Peștera Betleemului pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, chip al curăției și al sfințeniei, icoană a nașterii de prunci și a creșterii lor în duhul adevărului, frumuseții și demnității. Bunicile, mamele, surorile și fiicele noastre sunt chemate la Betleem pentru a se lăsa inspirate de bunătatea, delicatețea și spiritul de jertfă al Preacuratei Fecioare Maria. Ea le spune tuturor, arătând spre Dumnezeiescul Prunc: „Faceți orice vă spune El”8. Și El, Hristos, le spune tuturor mamelor din toate locurile și din toate vremurile: „Lăsați copiii şi nu-i opriți să vină la Mine”9. În Hristos, copiii, precum toți oamenii, descoperă „Calea, Adevărul și Viața”10, căci El este „Lumina lumii”11, „pâinea care s-a pogorât din cer”12, sensul vieții, înțelesul a tot ceea ce există.

Vedem în Peștera Betleemului mai presus de toți și de toate pe Dumnezeul-Om, Iisus Hristos în chip de Prunc. Acesta ne binecuvintează, ne cheamă și cu dragoste ne așteaptă: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă su-fletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”13.

Ascultându-L pe Dumnezeiescul Prunc și contemplându-L în duh pe Dânsul, ascultăm vocea și privim chipul copiilor acestei lumi – izvor de odihnă sufletească și de bucurie duhovnicească. Ei ne vorbesc despre neprihănire și despre viața necuprinsă de ispitele aparențelor înșelătoare. Ochii și zâmbetul copilului sunt o „floare deschisă lumii, un îndemn la simplitate și frumusețe. În el vorbește frântura de cer dată omului odată cu începutul”14, după cuvântul marelui Ernest Bernea, cel iubitor de sat și de țăran, cel care l-a născut pe Horia Bernea, intelectualul creștin de mare adâncime al anilor ’90. El ni se adresează nouă, celor împovărați de griji și păcate, înlănțuiți în iureșul ambițiilor de tot felul, spunându-ne: „Când întrebările bat la porțile gândului tău împovărat și cer dezlegare, când umbrele amintirilor alunecă pe pereții sufletului și cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii”15.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Așezați duhovnicește în fața Peșterii din Betleem și colindând pe Dumnezeiescul Prunc, pe Sfânta Fecioară și pe Dreptul Iosif, pe îngeri, pe magi și pe păstori, nu putem să nu auzim, în tumultul din cetate, tulburarea lui Irod și plânsul pruncilor uciși de el. Freamătul neliniștii lor și strigătul copiilor lipsiți de frumusețea vieții s-au prelungit peste veacuri și sunt simțite și auzite cu multă putere în zilele noastre. Prea multele noastre păcate, lipsa rugăciunii și şovăielnica sau absenta noastră credință, la care se adaugă lupta celor fără de Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale creionează situația lumii de astăzi, după chipul și atitudinea celor din timpul Nașterii lui Hristos. 

Tragedia avorturilor și alte forme de aşa-zisă familie – diferite de cea tradițională, alcătuită din tată, mamă și pruncii lor – pericolul introducerii educației sexuale în școli, concomitent cu lupta împotriva religiei și a icoanelor, drama emigrației românilor în afara țării și a musulmanilor în Europa completează tabloul situației de astăzi, similară celei din timpul Nașterii lui Hristos.

Acum, ca și atunci, „celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”16. Acum, ca și atunci, Hristos și Biserica Sa rămân „stâlpul și temelia Adevărului”17. De-a lungul istoriei, Hristos-Dumnezeu nu ne-a părăsit. Nu ne va părăsi nici acum. Atâta timp cât se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, cât mai sunt mame care nasc prunci pe care îi cresc în dragoste de Dumnezeu şi de oameni, cât există tineri care păstrează sau își recapătă curăția, cât mai sunt oșteni iubitori de Hristos și de neam, cât nu ne-a părăsit dorința reîntoarcerii Basarabiei, atâta timp cât în Europa încă se mai slăvește numele lui Hristos, loc pentru nădejde mântuitoare încă mai este. În tot acest context contradictoriu, de derută și de haos, pe de o parte, dar și de lumină și nădejde, pe de altă parte, cuvântul Sfântului Apostol Pavel rămâne decisiv: „Întăriți-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, și încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu”18.

Încurajați de cuvântul Sfântului Apostol Pavel, încercăm a ne bucura de lumina cea sfântă a sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei. Prezența noastră la sfintele slujbe și în ambianța sacră a familiei, cu gândul la cei dragi și cu inimă milostivă pentru cei săraci, ne dă putere și curaj, determinare și nădejde pentru Anul Nou 2016.

Rog pe Dumnezeu să răspândească în inima fiecăruia și în sufletul tuturor lumina, pacea, adevărul și frumusețea Peșterii din Betleem. Dumnezeu Cel milostiv să vă întărească spre tot lucrul bun în anul care vine, să vă dăruiască putere și răbdare în încercările care vin. Vă adresez tuturor îndemnul să nu uitați a înrădăcina în inimă și suflet rugăciunea: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție”19.

Sărbători cu pace!

La mulți, fericiți și buni ani!

Al vostru, către Dumnezeu smerit rugător,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Note bibliografice

1. „Condacul Nașterii Domnului”, în Mineiul lunii decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 441.
2. Psalmi 45, 10.
3. Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, pp. 107-108.
4. Cântarea a șasea a Canonului Utreniei din 25 decembrie, în Mineiul lunii decembrie, p. 441.
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvântare la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 14, Editura Basilica, București, 2015, p. 52.
6. Romani 13, 1.
7. Efeseni 5, 25.
8. Ioan 2, 5.
9. Matei 19, 14.
10. Ioan 14, 6.
11. Ioan 8, 12.
12. Ioan 6, 58.
13. Matei 11, 28-30.
14. Ernest Bernea, op. cit., p. 108.
15. Ibidem, p. 109.
16. Matei 4, 16.
17. 1 Timotei 3, 15.
18. Efeseni 6, 10-17.
19. „Rugăciunea Sfântului Ioanichie cel Mare”, în Ceaslov, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 187.