...îmi este și prietenă și familie.
Am cunoscut-o pe Sfânta Parascheva când am venit să-i cer personal ajutorul pentru examenul de la sfârșitul clasei a XII-a. Am luat o notă mare. Îmi amintesc că am venit cu sora mea; preotul mi-a citit o rugăciune și m-a binecuvântat. Acum termin masteratul și îmi amintesc că în urmă cu cinci ani, când am venit la Iași, lângă ea m-am bucurat de nenumăratele binefaceri mari și mici.
În primul rând, m-a ajutat să-mi schimb viața: am un duhovnic și gust din bucuria și din frumusețile Ortodoxiei. La fiecare examen veneam aici să cer luminarea minții, mă ajuta cum știa ea, căci ce ar fi fost să am numai note mari și să mă înalț...
I-am simțit ajutorul Sfintei, la fiecare mică cerere: la o temă dificilă m-am chinuit să găsesc vreo idee.
I-am cerut Cuvioasei să mă ajute. A doua zi, am predat tema unui profesor foarte exigent, care mi-a dat o notă mare.
M-am rugat pentru sora mea, care avea o boală de piele. Împreună participam la Paraclisul Sfintei Parascheva, dar și la Sfântul Maslu la Sfântul Nectarie. Nu după mult timp, sora s-a vindecat de boala ei de piele, iar în locurile rămase fără urme se vădește măreția Doctorului din cer. Sora mea a născut o fetiță, Nectaria, în semn de mulțumire și după făgăduința făcută în timpul bolii.
Acum, o rog fierbinte pe Cuvioasa Parascheva să mă ajute să rămân lângă ea, în Iași, căci îmi este și prietenă și familie, rostindu-i adesea: Bucură-te, buna mea sfătuitoare!
Elena
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011