Sfânta m-a mângâiat ...
Minunile Sfintei Parascheva sunt nenumărate. Nu găsesc cuvintele și nu cred că aș reuși să scriu despre toate „intervențiile fericite” ale Cuvioasei în viața mea!
Nu merit nimic, sunt păcătoasă și nevrednică, dar Sfânta m-a ascultat! Atunci când mi-a fost mai greu, am simțit mângâierea ei: tatăl meu s-a simțit mai bine, medicii l-au ținut o zi la oxigen, apoi au fost surprinși de evoluția bolii; fratele a depășit multe obstacole; s-au rezolvat probleme de sănătate și financiare ale familiei.
Sfânta m-a mângâiat; parcă simt cum îmi dă putere și curaj să merg mai departe, să lupt, să țin piept obstacolelor și ispitelor.
Ce impresionant este la sărbătorile Sfintei, în octombrie: frumoasele slujbe, mulțimea de oameni veniți de la sute de kilometri, chipurile lor luminate, cu totul schimbate în fața sfintei racle. O, mare minune, Doamne! Nici nu ne dăm seama de imensa comoară pe care o avem la Iași! Suntem orbi sufletește din cauza păcatelor!
Doamne, n-o merităm pe mult milostiva și grabnic ajutătoarea dăruită nouă spre a ne ocroti când ne este mai greu în călătoria pe marea învolburată a vieții!
T.M., Iași
Text preluat din volumul 2 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2014