Centura de siguranță a Sfintei

Publicat

...au zburat prin plafonul mașinii.

În toamna anului 2009, pe 13 octombrie, mă grăbeam să ajung cu mașina la o biserică, unde urma să aibă loc hramul Sfintei Parascheva.

Burnița, drumul era în lucru, nemarcat, iar eu conduceam adâncită în gânduri. Deodată, mașina a pierdut direcția, a ieșit din drum și s-a rostogolit 1,5 m în jos, în prăpastie; parbrizul și geamul lateral s-au spart, plafonul, de sticlă, nu mai era, iar geanta, telefonul mobil și o iconiță a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus le-am găsit în iarbă, după ce au zburat prin plafonul mașinii.

Am scăpat fără să pățesc nimic! Doar o zgârietură la cap, care a sângerat puțin, fără durere, iar a doua zi a dispărut.

După accident, am făcut radiografie la urgențe și totul a fost în regulă. O confirmare a marelui ajutor primit de la Bunul Dumnezeu este faptul că, la spitalul unde mi-am făcut investigațiile, se afla o copilă de 10 ani, care căzuse pe scări, se lovise la cap și vomita întruna.

„Doar căzuse pe scări și vomita!” Mă consider protejată de Cuvioasa Parascheva, care m-a salvat dintr-un accident atât de serios, cu mașina făcută praf. Cei care au văzut mașina nu își pot închipui cum am scăpat cu viață.

Supraviețuirea mea a fost o minune, pentru care îmi exprim recunoștința față de Sfânta Cuvioasă, mijlocitoare grabnică înaintea lui Dumnezeu.

Marinela, Timișoara

Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011