Chirurgia sufletului
La 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum, o durere imensă de picior și o inflamație masivă la peroneu m-au pironit la pat. Doctorul chirurg din orașul în care locuiam i-a spus mamei mele, și ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Așa încât mi-a prescris oxacilină și gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni și mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecții, tumefierea și mortificarea țesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii „Miluiește-mă, Dumnezeule” și „Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârșită de oboseală și era trecut de miezul nopții, totuși îi spuneam: „mai zi-mi rugăciuni...” Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba chiar se subțiase mult. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuși, cu mila lui Dumnezeu mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.
Părinții mei au insistat să mergem la Iași, la Spitalul de copii, la doctorul Gabriel Ionescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: „sunteți cadre medicale, dar l-ați tratat ca niște țărani”. Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viața. În tot acest timp, părinții mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Șansele ca piciorul să mai poată fi salvat erau mici. Eram suspect și de cancer osos.
M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la școală veneau să mă asculte și-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: „Ești o minune a lui Dumnezeu”. Iar eu îi răspundeam: „Da, o minune șchioapă”.
Și iată că merg perfect și nici o altă operație nu am mai suferit, mulțumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre și le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu.
Pr. I.I.
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011