Eram o studentă silitoare, dar, epuizată ...
Deschiderea minții
Una dintre cele mai frumoase minuni este legată de prima sesiune din viața mea. Eram o studentă silitoare, dar, epuizată, în sesiune nemaiavând forța de a repeta materia. Cu o zi înainte de examen m-am rugat, în Catedrală, Sfintei Cuvioase Parascheva. Am lăsat totul în mâna lui Dumnezeu. Minune! Fără a fi repetat atât cât trebuia, am plecat la examen. Acolo, parcă cineva mi-a luminat mintea încât îmi aminteam noțiuni învățate în liceu pentru concursuri și olimpiade și de la orele de curs din timpul semestrului.
Am obținut una dintre cele mai mari note, în timp ce aproape 50% dintre studenți au picat examenul.
Alexandra
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011