Eram asistentă medicală la Spitalul Parhon în 1953, când copilul avea 3 ani (acum are 53 ani). Într-o zi au venit trei studenți cu febră mare și frisoane. Eu fiind o fire mai sensibilă, am luat virusul de la dânșii, iar după șase zile eram internată la neurochirurgie cu diagnosticul leuconevraxită (scleroză în plăci). Trei ani am făcut tratamente, fără a progresa. Mergeam în cârje, eram invalidă. Profesorii Oblu și Franki m-au trimis la profesorul Bulandra din București. Între timp veneam la Sfânta Parascheva rugându-mă, citindu-i acatistul. M-am dus la București în cârje cu trenul. Am stat doar patru zile. Atunci am văzut minunea: am mers la profesorul doctor în baston, fără cârje, iar dânsul m-a întrebat ce tratament am mai făcut…
I-am spus că am făcut doar rugăciuni.
La Iași mi-am reluat serviciul, fără baston, la secția chirurgie unde lucram cu bolnavii ca și cu mine: nu le făceam pansamente până nu mă rugam pentru ei. În 6-7 zile se făceau sănătoși, încât nici profesorul doctor nu-și dădea seama.
Când am ceva pe suflet vin cu rugăciuni de ajutor și mulțumire la Sfânta Parascheva.
Maria, Iași
Text preluat din volumul 2 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2014