Sfânta mergea la cei care îi cereau ajutorul și îi vindeca.
În genunchi în fața Sfintei
De la 28 de ani, am diverse probleme de sănătate, dar mai acute erau durerile la ambii genunchi, care nu-mi permiteau nici urcarea la etajul al treilea unde locuiesc.
Într-o zi, cu dureri atroce, la care s-au mai adăugat și alte nemulțumiri sufletești și de serviciu, am ajuns la moaștele Sfintei Parascheva, plângând din tot sufletul și implorând ajutorul ei. În noaptea următoare, am visat că aud vorbindu-se despre cumpărarea unei perechi de încălțăminte pentru Sfânta Parascheva, deoarece perechea veche se tocise, pentru că Sfânta mergea la cei care îi cereau ajutorul și îi vindeca. Fără nici o explicație, fără vreun tratament, au dispărut durerile de genunchi.
Acum am 47 de ani, nu mai am probleme mari de sănătate și sunt conștientă că s-a produs cu mine o minune înfăptuită de Sfânta Parascheva, căreia îi mulțumesc mereu din tot sufletul, rugând pe Dumnezeu să ne aibă în pază pe noi, pe toți.
Olguța R., Iași
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011