Nopțile cu acatist

Publicat

M-am bucurat de neașteptate binefaceri prin rugăciune și post.

Când copilul meu avea doar șase luni, mie mi s-a depistat un nodul mamar. După trei ani, mi-a reușit operația de extirpare. Din nou, după zece ani, am intrat în panică din cauza unui alt nodul, foarte dureros. 

Dureroasă era și constatarea soțului meu că, dacă sunt credincioasă, de ce m-am îmbolnăvit. Am tăcut, am dat un acatist la Sfânta Parascheva, m-am trezit la miezul nopții și am citit, timp de trei nopți la rând, acatistul Sfintei.

Incredibil: după cinci zile, când mi-am palpat sânul pentru a vedea dacă nodulul a mai crescut, acesta dispăruse.

După prima operație mi s-a spus că am rămas sterilă. Am făcut în zadar tratament. 

Eu și soțul meu însă am citit la miezul nopții Acatistul Acoperământului Maicii Domnului în timpul Postului Mare, iar după Paști am rămas însărcinată.

Tot prin rugăciuni, eu și soțul meu (care de mici am fost orfani de tată) am reușit să ne mutăm din garsoniera în care stăteam cu cei doi copii, într-un apartament.

Prin post negru și rugăciune, eu, institutor la o grădiniță, am terminat Colegiul universitar. Am mare evlavie la Sfânta Parascheva, iar soțul meu la Sfânta Teodora de la Sihla.

Într-un timp, soțul a rămas fără serviciu. Eram îngrijorați, pentru că aveam de plătit rate. Aflați într-un pelerinaj la mănăstirile din Moldova, chiar la coborârea de la peștera Sfintei Teodora, soțul, cu lacrimi de bucurie, a primit un telefon prin care s-a rezolvat problema serviciului.

Elena V., Iași

Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011