O zi cât o viață

Eram studentă în Iași și mă căsătorisem cu un teolog. Acesta a fost visul vieții mele, așa că eram fericită. Însă soțul meu nu voia cu nici un chip să se preoțească. Terminase seminarul și Facultatea de Teologie de la București. Spunea mereu că vrea să dea la Facultatea de Psihologie, că nu se simte vrednic de preoție, că religia este prigonită de comuniști și că va fi eradicată în viitor. Cuvintele lui, spuse cu o siguranță înfricoșătoare, mă făceau întotdeauna să plâng. Nu puteam concepe ca el, care studiase nouă ani teologia, să devină psiholog sau orice altceva.

Multe zile am mers la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, unde plângeam mult și o rugam: „Măicuță sfântă, ajută-mă măcar o zi să-l văd preot pe soțul meu”. Într-una din zile, când mă întorceam de la Sfântă, soțul meu mi-a zis foarte firesc că dorește să ceară hirotonia, de la Înaltpreasfințitul Părinte Iustin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei. S-a dus și a cerut o parohie de munte, îndepărtată, și mitropolitul l-a chestionat, l-a cercetat canonic și apoi l-a programat pentru hirotonie. Nu numai că o zi l-am văzut preot, ci de atunci până acum de 36 de ani slujește în fața lui Dumnezeu, ridicându-și mâinile în altar, pentru a chema pe Duhul Sfânt peste credincioși. Mulțumesc, Sfântă Parascheva!