Ca răspuns la numeroasele solicitări venite din partea celor care și-au exprimat dorința de a transmite de la distanță pomelnice către Catedrala Mitropolitană din Iași, am inițiat această secțiune pe site.
De-a lungul anilor, cei care nu puteau ajunge la Catedrala Mitropolitană, ne-au trimis scrisori în care puneau și câte un pomelnic sau, mai recent, sunau la Centrul eparhial, solicitând o modalitate de a trimite pomelnicul lor. Acum, doar pentru a veni în întâmpinarea unor astfel de solicitări, oferim această soluție menită să ușureze comunicarea cu cei aflați la distanță.
Considerăm această modalitate de a trimite pomelnice ca fiind una excepțională, destinată, cu precădere, celor ce nu pot ajunge la Iași din motive obiective. Prin urmare, nu încurajăm această cale, ci îndemnăm credincioșii să vină personal la Catedrala Mitropolitană. Jertfa care se aduce la sfântul altar – adică o prescură, un vin liturgic, un pomelnic – este rânduită a fi dusă personal la biserică, fie ea de parohie sau de mănăstire.
În acelaşi timp, dorim să subliniem faptul că numele care vor fi trimise pe această cale vor fi așezate pe hârtie și pomenite de către slujitorii Catedralei Mitropolitane, așa cum se procedează cu orice alt pomelnic, indiferent dacă sunt sau nu însoţite şi de o donație. Esențial este să fie purtate în rugăciune, cu mijlocirea adusă înaintea Tronului Preasfintei Treimi de Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Rezolvați această problemă aritmetică simplă și introduceți rezultatul. De exemplu, pentru 1+3 introduceți 4.
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 16, cod 700064, Iaşi