Sala Baptisteriu - Galerie foto

Sala Baptisteriul este organizată în jurul bazinului pentru botezul adulților, care dă și numele sălii. Este un spațiu liturgic, amenajat în scopul folosirii pentru administrarea Tainei Sfântului Botez, pentru adulți, dar și ca spațiu expozițional, în care se abordează două teme importante: slujitorii bisericii, ce fac parte din laicat, și slujitorii altarului, ce formează sacerdoțiul. Această abordare este necesară pentru că Biserica este comunitatea credincioșilor iar lăcașul bisericii este locul rugăciunii obștești, dar și casă a pliromei, a trupului Bisericii, în care este reprezentat fiecare membru, aceasta făcându-l și responsabil, alături de ceilalți credincioși, pentru casa lui Dumnezeu.