Brusc, toți s-au dezmeticit auzind o voce slabă: „Mi-e sete!”.
Sunt profesor pensionar. Îmi amintesc de tatăl meu, care după 18 luni de spitalizare din cauza cancerului de ficat, a ajuns în moarte clinică. Familia mea a fost chemată să-l ia acasă de urgență, cu câteva clipe înainte de a ajunge la morgă.
În timp ce tatăl meu era plâns de familie, în salon intră bunicul meu (socrul celui aflat între viață și moarte) cu o bucată de vată sfințită de la Cuvioasa Parascheva și fără să se jeneze de prezența doctoriței, îl mângâie, punând vata în buzunarul pijamalei, spunându-i că se va face bine și că îl așteaptă pe 8 septembrie la onomastica soacrei. Înainte de acest gest, m-a mustrat, fiindcă am cheltuit averea pe medicamente, uitând-o pe Sfânta Parascheva „care te scoate din morți”. Apoi bunicul ne-a certat pe toți, nonverbal, cu degetul arătător, după care ne-a iertat cu o invitație pe 8 septembrie și s-a grăbit să nu piardă trenul. Uluiți de gesturile, cuvintele și mai ales de credința bunicului, toți au meditat la faptul că bătrânului i s-a întâmplat ceva. Brusc, toți s-au dezmeticit auzind o voce slabă: „Mi-e sete!”. Era tatăl meu. Doamna doctor ne-a îndemnat să-i dăm orice: „O fi ultima dorință... și nu mă mai întrerupeți”, deoarece lucra la biletul de externare.
Toți erau speriați, pentru că se știa de ultima lună de perfuzii, de abdomenul lui putred, de chipul ca de „cadavru, îmbrăcat cu o foiță subțire de piele”. Totuși „i-am dat să bea, apoi a cerut să mănânce, să se plimbe la aer”. După 5-6 minute, când erau în ușă, doamna doctor, care terminase biletul de externare (ultimul cuvânt fiind: agravant), a sărit speriată, întrebând: „Ce-ați făcut?... cum l-ați luat?... ce-a mâncat?... ce-a băut?... dar, bătrânul acela... ce-a făcut, ce i-a dat?”.
După ce află de vata sfințită de la Cuvioasa, doamna doctor constată că „este o minune dumnezeiască” și propuse reluarea analizelor. Apoi s-au adunat medici din Iași, București, Cluj, Timișoara și au recunoscut minunea. „A venit acasă cu timol 2 – de nou-născut –, după care a mai trăit 22 de ani, murind spovedit, împărtășit, cu lumânare aprinsă și cu cei dragi în jur”.
Menționez cuvintele marelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Știți cât de mare poate fi minunea de care ați putea avea parte?... cât de mare vă este credința! Spune-mi cum ai murit, ca să-ți spun cum ai trăit”. De admirat credința puternică, adevărată, în puterea și dragostea lui Dumnezeu și a sfinților, pe care a avut-o bunicul meu.
Elena Eugenia
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011