Când l-am văzut prima oară pe tata ... legat de mâini și de picioare, cu privirea pierdută, nu am putut decât să ne înfiorăm.
Terapia intensivă cu lumină
Se cuvine să începem a scrie despre această întâmplare dureroasă, ca fiind cea mai frumoasă minune a vieții noastre.
Obișnuiam, de mici, să mergem la Iași de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru a ne închina sfintelor moaște și a-i cere ajutorul în frământările și necazurile noastre familiale și, totodată, pentru a-i mulțumi, cu recunoștință, pentru mijlocire.
Sfânta ne-a copleșit de prima dată pe toți din familie de trecerea pe care o are înaintea Preasfintei Treimi și de apropierea față de sufletele noastre însetate după sfințenie, pace sufletească și armonie în toate.
Prin Cuvioasa Parascheva, L-am simțit pe Dumnezeu în milostivirea, răbdarea și iubirea Sa față de om; „minunat este Dumnezeu prin sfinții Săi”.
Necazurile au fost cele care ne-au condus la Cuvioasa Parascheva, prin care am reușit să reluăm vechea legătură cu Tatăl ceresc. Astfel, mai târziu, ne-am putut desprinde de viața deșartă și a urma Domnului Iisus Hristos pe calea cea îngustă, precum o făcuse odinioară Cuvioasa.
Ne dăm sau nu seama, cu toții trăim în valea plângerii, unde, din loc în loc, Dumnezeu ne-a lăsat câte un mărgăritar din comoara Împărăției cerului, spre a putea tinde către slava lui Dumnezeu, prin înțelegerea voii lui Dumnezeu cu fiecare.
Suntem păcătoși, însă Bunul Dumnezeu ține cont de dorințele noastre spre îndreptare pentru mântuire.
Ajutorul Sfintei Parascheva s-a făcut simțit de multe ori, în momente în care, omenește, nu vedeam scăpare; dar cea mai mare minune a început odată cu data de 22 octombrie 2008, când capul familiei, în vârstă de 47 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, în urma unei căderi violente din căruță, provocate de sperietura calului.
Fiind transportat, de urgență, la Spitalul de Neurochirurgie – Iași, în stare de comă, medicii s-au arătat sceptici în privința supraviețuirii și au hotărât, la început, retrimiterea la Roman.
Mama nu s-a conformat situației și, la insistențele ei disperate, a rămas la secția de terapie intensivă, cu crize comițiale foarte dese, două lame de hematom cranio-cerebrale, paralizie pe partea dreaptă și febră foarte mare.
Zilele treceau și despre starea tatălui nostru nu aflam nimic încurajator. Deși neîncrezători, la insistențele noastre și ale altor persoane care nu s-au îndoit că Dumnezeu face minuni prin sfinții Săi, medicii s-au implicat cu toată dragostea și dăruirea.
Când l-am văzut prima oară pe tata la reanimare, legat de mâini și de picioare, cu privirea pierdută, nu am putut decât să ne înfiorăm și să strigăm înlăuntrul nostru la prietena de taină a copilăriei noastre, Cuvioasa Parascheva. În acele momente, am realizat că tata stătea pe patul de la geam, cu capul spre Mitropolie. Detaliul acesta, nesemnificativ în aparență, a fost mângâierea cea mai mare de atunci din partea Cuvioasei, semn că îl are sub ocrotire. O strigam cu glas tare, cât să audă și tata și simțeam cum se liniștește. Era confirmarea certă că ea se afla lângă noi. Ne-a umplut sufletele de speranța că totul va decurge bine, însă eram conștienți că va fi nevoie de multă răbdare, rugăciuni și dragoste.
Zilnic mergeam să-i cerem ajutorul mângâietoarei noastre în suferință lângă sfânta raclă. Mama a cunoscut un părinte care a sfătuit-o să citească zilnic Acatistul și Paraclisul Sfintei pentru bolnav. În fiecare zi se cunoștea un mic progres, semn că Sfânta lucra cu o finețe dumnezeiască.
A fost o perioadă grea, cu nevoie de multă rugăciune și credință, o perioadă când Dumnezeu ne-a încercat dragostea pe care i-o purtăm, pentru că au fost momente de teamă, de îndoială, de renunțare în lupta de a-l salva. Însă pe toate le-a biruit dragostea și rugăciunea; s-au rugat mulți oameni: duhovnicul, obștea de maici, părinți și cunoscuți care ne-au pomenit la rugăciuni.
Cuvioasa a lucrat atât de tainic, umplându-ne sufletul de mângâiere, de dragoste și de speranță, întărindu-ne, totodată, pentru cele ce vor urma. Ne pregătea sufletește, ne încerca și nu ne puteam da seama de starea în care îl vom găsi pe tata.
Ea nu s-a dezmințit nici în ziua cea mai grea, când s-a hotărât o intervenție chirurgicală la cap pentru extirparea unui hematom. Operația a avut loc după o noapte de agitație continuă pentru pacient, concomitent cu o noapte de rugăciune la mănăstirea de maici. Doamna doctor, care atunci când a început operația era îngrijorată, la sfârșitul ei era zâmbitoare, neputându-și explica cum de operația a decurs atât de ușor.
Nu ne îndoiam nici o clipă că Sfânta a lucrat astfel încât tata dimineață era foarte liniștit, ascultător și plin de curaj, iar mâna doamnei doctor a fost purtată de mâna Cuvioasei. Astfel totul a decurs neașteptat de bine.
Nu după multe zile, a început să se comporte aproape normal, să-și amintească trecutul dinaintea accidentului și să fie conștient de prezent. Părintele ne-a atras atenția încă de la început să nu uităm de minunea ce s-a petrecut, însă Cuvioasa a avut grijă de acest lucru, lăsând o cicatrice și o dificultate în vorbire.
La aproximativ doi ani, ne plecăm, smeriți, în fața Preacuvioasei noastre Maici, mult milostivei Parascheva, mulțumindu-i pentru toate minunile de care ne-a învrednicit, și o rugăm să ne poarte de grijă nouă păcătoșilor în continuare.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă”, mulțumiri părintelui duhovnic și celorlalți rugători și ostenitori care s-au făcut părtași în purtarea acestei sarcini.
Mulțumiri Domnului și în special Cuvioasei pentru timpul pe care ni l-a mai lăsat de trăit.
Ana-Maria și Simona Geneș
Text preluat din volumul 1 al lucrării „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, Editura Doxologia - Iași, 2011